1

Cred că la început a fost cuvântul!
cu toate problemele şi disputele mele cu creştinismul şi religia asta oficială, cu toată dezaprobarea faţă de totalitatea formelor pe care, mai mult decât cameleonică, le ia, cred că la început a fost cuvântul!
sunt în slujba cuvântului.
sunt un slujitor al cuvântului, cu un mod ciudat de a-l sluji.
cuvintele sunt ale mele, eu le-am inventat, eu le modelez, mă joc aranjându-le, mutilându-le, acordându-le sensuri noi.
cuvintele sunt fetişurile, idolii mei; sunt hrana, apa; sunt în aceeaşi măsură sacii şi mănuşile de box, în aceeaşi măsură faţa şi nodurile pumnului, ce o zdrobesc în clipele de erupţie nervoasă!
cuvintele sunt templele, altarul, icoanele, muzica; băutura e cuvinte, cuvintele lichide sunt afrodisiace; cuvintele sublimate sunt parfum, nevroză, toamnă, primăvară, moarte, verde, marasm, revelaţie...
toată această lume nu-i decât o greşeală, o împrăştiere, o pluralizare, o reflectare la nesfârşit a cuvântului prim, care a fost contaminat de dorinţă; şi mânat de acest infam impuls, s-a privit în oglindă, iar procesul s-a deslănţuit aparent ireversibil. însă într-un final, se va găsi cineva destul de conştient, încât să găsească oglinda, şi dacă îşi va neutraliza dorinţa, o va sparge fără a face greşeala de a o privi!
dacă la început a fost cuvântul, la sfârşit vor rămâne doar cuvintele, iar la sfârşitul sfârşitului toate cuvintele se vor întoarce ca într-un chivot şi va rămâne iarăşi doar cuvântul.